Este vara şi cu toţii cautăm în zilele libere un loc mai răcoros unde ne-am putea relaxa, iar luînd în considerare arşita de afară, preferăm să ne îndreptăm spre un iaz, sau spre Nistru. Cu toţii ştim însa ca scaldarea la momentul dat este extrem de periculoasa din cauzaVibrionul holeric depistat mai în toate bazinele acvatice, însă puţini ştiu concret ce e cu Vibrionul holeric de unde se ia el şi la ce complicaţii duce, anume din cauza data m-am gindit să public articolul dat.

De menţionat este faptul că vibrionul holeric a fost depistat in lacul Ghidighici, in zona de agrement Riscani, in lacul „La Izvor”, in lacul „Valea Trandafirilor” etc., exceptie constituie doar riul Nistru, unde vibrionul in cauza nu a fost depistat, dar, cu toate acestea, medicii igienisti atentioneaza asupra situatiei antisanitare de pe plaja din orasul Vadul lui Voda, unde se comercializeaza neautorizat produse usor alterabile. Potrivit Centrului de Medicina Preventiva, aceasta poate provoca aparitia unor probleme majore de natura sanitaro-epidemiologic

E foarte important sa nu inghitim apa in  timpul scaldarii, si sa ne spalam miinile inainte de a minca, si mai bine e sa ne abtinem de la scaldarea in bazinele acvatice naurale si sa ne indreptam spre bazine.

Holeră
etiologie Vibrionul holeric
tip O:1, Biovar; O:1, Biovar eltor
incubaţie 2 – 3 zile
simptome colici, tulb.digestive
specii afectate om
diagnostic diferenţial

Holera este o boală infecţioasă bacteriană[1] foarte gravă, care afectează în mod deosebit intestinul subţire. Boala se manifestă prin tulburări digestive ca o diaree gravă, vomitări excesive, care duc la o deshidratare rapidă a bolnavului (exicose), prin pierdere de electroliţi (substanţe minerale).

Cu toate că boala evoluează frecvent atipic, poate fi recunoscută uşor prin mortalitatea ridicată de 85 % la izbucnirea bolii, ca ulterior acest indice de letatitate să scadă între 20 şi 70 % la cazurile netratate.

Răspândirea holerei pe glob (2004)

Simptome

După o perioadă de incubaţie între 2-3 zile urmează de obicei trei stadii de evoluare:

  1. stadiul de vomitare, fecalele fiind moi cu aspect de orez [2], apar rar colici [3]
  2. stadiul de deshidratare (exicoză), hipotermie [4] apar riduri, faţă suptă cu oase proeminente
  3. stadiul general grav, cu febră, abatere, dezorientare, comă cu erupţii cutanate. In cazul complicaţiilor apar forme de pneumonie, parotidită şi septicemie[5]

S-a observat că persoanele cu grupa „0” sanguină sunt mai predispuşi la îmbolnăvire.

Diagnostic

La stabilirea diagnosticului se ţine cont de evoluţia bolii, certificată prin identificarea[6] vibrionului holeric în fecale sau în coţinutul vomitat.

Agentul etiologic


Vibrionul holeric văzut la microscop electronic

Vibrionul holeric (tipul O395 wt) văzut la microscop electronic

Holera este cauzată de vibrionul holeric „Vibrio cholerae”, produce toxina holerică, aceasta fiind cauza diareii[7]

  • bacteria a fost prima oară descrisă în anul 1854 de „Filippo Pacini”,
  • în acelaşi an „John Snow” descrie episodul de holeră din Londra[8]
  • Robert Koch cultivă vibrionul în anul 1883 împreună cu Fischer şi Georg Gaffky.

Holera apare frecvent în ţările sărace, unde nu se pot respecta regulile de igienă:

  • apa de băut infectată, fiind cauza principală a îmbolnăvirilor
  • canalizarea deficitară, determinând infiltrarea apei de canal în apa de băut
  • bacilul fiind prezent prin fecale în apele curgătoare, stătătoare sau peşti
  • în ţările industriale din cauza respectării regulilor de igienă, holera apare foarte rar şi sporadic[9]

Istoric

Boala este semnalată deja pe Valea Gangelui prin anul 600 î.Hr. India. Prin secolul XVIII sunt cazuri de epdemie de holeră[10]

In secolul XIX a izbucnit o epidemie gravă de holeră în Londra[11]

In Viena sunt semnalate mai multe epidemii de holeră[12]

In „Războiul Crimeii” (1853-1856) mor în ambele tabere mai mulţi soldaţi din cauza holerei ca şi pe câmpul de luptă.

Prin 1892 epidemia de holeră din Afganistan, se extinde în Rusia, în portul Hamburg izbucneşte în acelaşi an o epidemie mare (8 600 de morţi)[13]

Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în anul 1991 în Peru de unde s-a extins în America Latină (400 000 de morţi).

Tratament

Cel mai important obiectiv al tratamentului este rehidratarea organismului prin administrare pe cale orală de soluţii ce conţin glucoză, carbonat de sodiu, clorură de sodiu şi clorură de potasiu[14].

Antibioticele folosite sunt:

Ca măsuri de profilaxie se recomandă respectarea regulilor standard de igienă, asigurarea cu apă potabilă a populaţiei, eventual acţiuni de vaccinare pe cale orală.

Notatii:

  1. ^ agentul patogen fiind vibrionul holeric
  2. ^ fragmente de mucoasă intestinală
  3. ^ dureri de burtă
  4. ^ scade temperatura corporală sub limitele normale
  5. ^ o formă gravă de boală determinată de înmulţirea agentului etiologic în sânge
  6. ^ vibrionul holeric se cultivă în laborator pe medii de cultură peptonate cu un pH alcalin (9)
  7. ^ pierderile de lichid pot atinge 25 de litri pe zi
  8. ^ nu miasmele rele produc boala
  9. ^ în Germania în anul 1892 a fost ultima epidemie de holeră
  10. ^ 1830 revolta contra regimului rusesc din Polonia de unde s-a extins în Europa
  11. ^ această epidemie regresează numai după terminarea sistemului de canalizare din Londra
  12. ^ epdemii în 1830 (2000 de morţi), 1854. 1866 în timpul războiului austro-prusac (3 139 soldaţi şi 8000 de civili)
  13. ^ aici izolează pentru prima oară vibrionul holeric Robert Koch
  14. ^ tratament recomandat de OMS